Revoluţie media la Chişinău
Prea multe noutăţi în domeniul mass media la Chişinău în ultima vreme. Domeniul acesta s-a dezvoltat în ultimul an cât a făcut-o în 10 până acum. Aproape o explozie. Mai întâi transmisiunea live cu text de la Unimedia şi ŞtireaZilei - era o noutate pentru mulţi. Apoi JurnalTv a început să transmită live conferinţe de presă, şedinţele parlamentului. Altă noutate – Privesc.eu. Zilele acestea s-a lansat JurnalFm. În curând vine în Moldova şi RealitateaTv (chiar dacă nu se ştie dacă va purta această denumire). Alt concurent pe măsură pentru ProTv. Iar spectatorul nu poate să ţină pasul cu toate. De la început poţi să-ţi permiţi luxul să le urmăreşti pe toate, dar ajungi la un moment când trebuie să selectezi (în caz contrat trebuie să renunţi la facultate, serviciu şi să stai conectat la ştirile lor 24 din 24). Să alegi sursa în care ai încredere şi care-ţi prezintă noutăţile aşa cum vrei tu. Aici deja e meritul lor dacă reuşesc să te convingă şi să te câştige ca vizitator, ascultător sau telespectator.
Jurnaliştii buni cred că au fost deja vânaţi.Vreau să cred că toată concurenţa aceasta va încuraja calitatea. Şi sper din tot sufletul să nu se transforme în ce este acum piaţa media în România. Prea agresivi, penibili uneori.
E interesant să urmăreşti această cursă pe post de spectator, îmi imaginez cum e să te afli în mijlocul ei, să lucrezi zilnic, să încerci să fii primul (nu să te autodeclari primul ). Tentant.
P.S Orice ar mai apărea la Chişinău, mai mult ca sigură că nimeni nu vor putea să-i înlocuiască pe Constantin Cheianu, Iulian Ciocan sau Petru Bogatu. Pentru mine nu există mai buni.
October 31, 2009
Tags: jurnalfm, jurnalism, jurnaltv, media moldova, protv, realitateatv, unimedia Posted in: Uncategorized








7 Responses
în ultimul timp e la modă “realitatea ProTV-ului”, cică:
- Chiar e adevărat?
- Da! am văzut la ProTV!
nu e buna concurenta asta la nimic. vor ajunge sa-si scoata ochii intre ei de la o stire. si nu o vor prezenta obiectiv, dar o vor infrumuseta cum vor ei ca sa fie atractiva consumatorului. protv chisinau nu seamana deloc cu protv bucuresti. mi se pare mult mai bun, mai obiectiv si nici nu manipuleaza atata. fereasca sfantul daca ar ajunge otv-ul in Moldova
Oxana, imi place cum scrii :clar si la obiect.De aceea ,mi-ar place sa vad de exemplu ce parere ai despre filmul ODESSA IN FLACARI ;eu ca roman am parerea mea dar ma intereseaza cum vede un basarabean acest film.
Din aceasta coproductie romano-italiana a mai ramas doar versiunea italiana pe care o poti descarca de la linkul de mai jos; versiunea romana a fost din pacate distrusa in timpul ocupatiei rusesti in Romania.
http://www.filebox.ro/download.php?key=yu2qeng3uoasgcod
sa inteleg ca te vezi si tu in viitor in aceasta cursa? doar ca atunci cand termini tu facultatea in ro, nu va mai fi asa de tentant.
“Şi sper din tot sufletul să nu se transforme în ce este acum piaţa media în România. Prea agresivi, penibili uneori.”
Sorry, dar nu esti pregatita inca sa devii ceea ce iti doresti (pentru tine si pt tara ta).
Daca nu ai inteles nici pana acum ca lipsa asta de agresivitate mediatica pe care ti-o doresti tu, a permis conducerii voastre sa va duca pe ultimul loc in Europa, atunci… D-zeu cu mila.
Cand o sa-ti dai seama ca “a fi bun = a fi prost”… atunci mai poti spera la ceva.
Levoruţie media la C? Să fie!
Mai e mult pana o sa se ajunga la revolutie media. Atat ProTV-ul, cat si restul listei sunt departe de specificul din Md, pt ca daca in Romania are succes (sau nu) nu inseamna ca in Moldova va fi la fel. Populatia tarii nu e pregatita pt stirile si pretentiile de la ProTV. In plus, ce atata Unimedia dreapta, Unimedia stanga? Sa fim seriosi, asta nu e presa de secolul xx1! – cel mai mult ma seaca faza cu preluatul articolelor de pe bloguri fara permisiunea autorului! In rest, stiri de umplutura preluate de site-uri cu simplul si cunoscutul de toti procedeu copy-paste… (macar de ar fi preluate de la agentii de presa).
Asa ca mai este de asteptat pana la “revolutie media”…
Leave a Reply