Nu știu de ce, dar în fiecare an această sărbătoare mi se asociază cu versurile lui Grigore Vieru : “În aceeași limbă/Toată lumea plânge,/ În aceeași limbă/Râde un pământ./Ci doar în limba ta/Durerea poți s-o mângâi, / Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ți-e dor de mamă,/ Și vinul e mai vin,/ Și prânzul e mai prânz./ Și doar în limba ta/ Poți râde singur, / Și doar în limba ta/ Te poți opri din plâns./ Iar când nu poți/ Nici plânge și nici râde,/ Când nu poți mângâia/ Și nici cânta,/ Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în față,/ Tu taci atunce/ Tot în limba ta.”

Click here to view the embedded video.

Scriu acestea cu un fel de nostalgie. Totuşi înainte era altfel. Sau eu m-am schimbat, sau satul acesta şi-a pierdut din farmecul ce-l avea cândva.

Înainte mergeam de câteva ori pe zi cu căldarea la fântână. Era la 5 minute mers pe jos de casa mea. Nu mergeam niciodată singură ca să nu mă plictisesc, treceam pe la vecină, mai pierdeam 10-15 min aşteptând-o, apoi mergeam împreună, bârfind şi râzând zgomotos, mâncam nuci din copacii de pe drum, mai vorbeam cu cineva întâlnit în cale şi ajungeam acasă cu căldarea plină peste jumătate de oră. Uneori vara apa se încălzea în căldare până ajungeam acasă. ) Acum fântâna e pustie, nimeni nu mai are nevoie de apa ei, toţi au apă acasă, iar de când casele au fost conectate la apeduct, parcă şi relaţiile cu vecinii s-au răcit. Era un fel de ritual mersul acesta la fântână…

Înainte, seara, toţi dracii de copii din mahala ne strângeam la locul nostru, stăteam până nu mai puteam de muşcatul ţânţarilor sau până nu venea câte-o mamă să ne zică că e timpul să mergem la somn şi să nu mai zădărâm câinii, spuneam bancuri, furam cireşe, caise, mere (de fapt orice ) ) de prin grădinele părăsite, aveam tot felul de jocuri şi mergeam cu toţii împliniţi acasă, aşteptând întâlnirea de a doua zi. Acum copii stau până după miezul nopţii pe internet, vorbesc cu vecinii mai mult pe skype şi messenger decât faţă-n faţă. Ies o dată pe săptămână undeva şi-atunci doar pentru ca să facă poze să aibă cu ce-şi actualiza profilul de odnoklassniki ( n-au prea auzit ei de facebook, nu mai zic să aibă acolo cont). Au calculatoare scumpe cu toate accesoriile, conectate la internet, dar nu-l folosesc decât pentru statutul pe reţele de socializare. Nu mă mir că mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă mail şi cum se foloseşte. Încet, dar sigur, fenomenul piţipoancelor şi cocălarilor ia şi aici amploare…

Înainte, 12 ani cât am fost elevă, în fiecare dimineaţă mergeam 40 minute pe jos până la liceu. şcoala e la aproximativ 3 km de casa mea, dar foarte rar ne permiteam luxul de a merge cu autobuzul. Cică economiseam banii ) ( de-atunci probabil am învăţat să economisesc şi să-mi gestionez banii ce-i am cum trebuie  ). Mergeam cu ghiozdanul în spate care cântărea nu mai puţin de 5 kg, căci eram elevă conştiincioasă, îmi luam toate cărţile de care aveam nevoie şi nu prea, caiete, mere pentru mine şi jumătate de clasă. Iar până ajungeam la şcoală reuşeam să discutăm toate bârfele din sat, să mai punem ţara la cale, să ne înţelegem cine şi cum copie la evaluările şi testele ce le aveam. Iar dacă întâlneam vreun profesoară în drum, insistam să-i ducem geanta şi sacoşa plină de caiete până la şcoală. Şi dacă spre şcoală mergeam repede ca să nu întârziem, după ore, spre casă dădea câte o lene în noi, că mergeam aproape 2 ore. Şi era interesant. Şi vesel. Acum copii sunt luaţi de prin toate colţurile satului de la staţii şi duşi cu microbuzul la şcoală. 5 min şi gata, sunt acolo. După ore la fel. Nici un farmec…

Înainte, noaptea, vedeai pe toate ulicioarele perechi de îndrăgostiţi, stând pe la scaunele de la porţi. Câte nopţi frumoase, săruturi sub clarul de lună, strângeri de mână. Acum parcă e altfel. Nu eşti în trend dacă nu-ţi scoţi seara prietena la terasă (bine că nu sunt mall-uri pe-aici, că ar fi fost tocmai la ţanc versurile din celebra deja piesă a celor de la Cassa Loco–„ ea mă iubeşte dacă o duc la mall”) sau dacă nu lucrezi luni întregi peste hotare la negru ca să-ţi iei maşină şi să-ţi plimbi prietena.

Şi exemplele ar putea urma cu duiumul. Aştept să plouă. Să fie şi pe ulicioara mea glod. Măcar acesta mă face să cred că locuiesc pe aceeaşi străduţă de cândva. Restul s-a schimbat, Şi casele, şi oamenii. Mi-e dor. Daţi-mi satul înapoi…

Autoritățile din Transnistria promit că în 5 ani cetatea va fi reconstruită și va ajunge să arăte așa:

Totuși cea mai bună promovare a unei țări o pot face oamenii ei. Din 2007, de când România a devenit țară membru UE, circuitul românilor a devenit un fenomen inevitabil ( era și până atunci, dar nu așa de mare, și nu așa de legal ).  În fiecare capitală/oraș/sat european ( și nu numai) sunt români care lucrează, stabiliți pasager sau definitiv. Ei sunt mesagerii nr.1 ai României. Ei sunt imaginea. Un logo nu poate decât să adauge un plus de imagine unei țări, dar nu să creeze imaginea ei în lume.  Problema e că românii îndată ce trec de granița țării lor uită că sunt români. Ascund buletinul în ultimul buzunar, preferă să vorbească o altă limbă în public ( chiar și cu cel mai stâlcit accent), doar pentru a nu se trăda că sunt români. O simț al infiorității nativ. Mioritic. De parcă românii ar fi cei mai proști, cei mai leneși, cei mai hoți din lume. Sau de parcă nu există o rușine mai mare în lumea asta decât cea de a fi român.

Dacă fiecare român și-ar promova țara acolo unde este, ar vorbi despre locurile frumoase, oamenii valoroși ce i-a dat România lumii, efectul ar fi triplu celui creat de un slogan sau un logo foarte bun. Am observat aceasta pe propria piele. De când sunt în România, am folosit orice ocazie pentru a vorbi despre Moldova. Aveam unii cunoscuți care credeau că Moldova are capitala Cernăuți și că la noi este un bazar mare unde se găsești de toate. Sau că în Moldova sunt doar țigări și votcă ieftină. Pas cu pas, le-am explicat ce e asta Moldova și cu ce se mănâncă. După ce le-am povestit mai multe, nu mai era cazul să le mai povestesc nimic, singuri întrebau Cel mai important e să trezești curiozitatea. O parte dintre ei au fost deja în Moldova, alții vor s-o viziteze. Cei care au fost au rămas încântați, deși Moldova e țară mult mai săracă ca România, cu drumuri mai rele și potențial turistic mai mic. Esențial e că oamenii ( și nu vorbesc doar de cei din Suceava care au vizitat Basarabia, dar și din restul României) care au fost acolo s-au convins că moldovenii nu sunt cei mai bețivi, că nu sunt chiar așa rupți de civilizație cum credeau până acum, că toate satele au telefonie, lumină și chiar intrnet. Deci, funcționează

Eu vreau să vă zic despre ideea la care lucrează echipa noastră, dacă tot lumea zice pe twitter că nu scrim despre ce facem aici.  Alături de Sergiu (ideea îi aparține), Mircea, Sandu și Natalia, dorim să dezvoltăm un proiect care ar încuraja schimbul de cărți și ar promova lectura în rândul moldovenilor. Citesc.md vine în întâmpinarea cititorilor, dorind să pună în circulație cărțile valoroase, dar uitate în bibliotecile personale. Oricine va putea introduce în baza sa de date cărțile din biblioteca personală pentru a fi împrumutate și citite și de alții. Pentru a putea împrumuta o carte, fiecare utilizator este obligat să introducă în baza sa de date cel puțin 3 cărți personale pe care este dispus să le împrumute. După schimbul efectuat, utilizatorul poate scrie o recenzie despre cartea împrumutată, recomandând-o și celorlalți utilizatori.  În funcție de numărul cărților împrumutate și activitatea pe site, fiecare utilizator va acumula un număr de puncte. Conform numărului de puncte acumulate, se va stabili un top al utilizatorilor.

Există deja experiența schimbului de cărți în Chișinău, proiect coordonat de Olga, tot în Chișinău a avut loc și #lecturiurbane, un proiect și mai ambițios care a luat naștere în România și sper să aibă continuitate și în Moldova. Site-ul nostru nu vrea decât să eficientizeze aceste practici, prin crearea unui site care ar propune o bază de date cu cărțile care pot fi împrumutate de la ceilalți utilizatori. De cele mai multe ori cărțile bune lipsesc din bibliotecă, în librării sunt foarte scumpe, sau nu sunt deloc. Prin comunitatea (deja existentă pe facebook , dar care poate fi mărită considerabil) formată în jurul acestui site se vor putea organiza și evenimente care vor trece în offline. Site-ul ar putea  oferi utilizatorilor posibilitatea de a vinde cărțile din biblioteca personală care nu-i mai sunt de folos. Pe termen lung, site-ul ar putea livra cărți oamenilor din afara Chișinăului, prin parteneriate încheiate cu editurile, mai ales că librăriile din centrele raionale sunt foarte sărace și nu fiecare cititor din țară își permite luxul de a veni special la Chișinău pentru a achiziționa carte de care are nevoie.  Toate evenimentele culturale sunt orientate către chișinăueni, trebuie să creăm mecanisme ca și cei din provincie să aibă acces la resursele de carte.

Intenția-i bună Ce idei de îmbunătățire mai aveți ? Așteptăm reacții până joi seara, atunci când proiectul nostru ar trebui să fie finalizat

Apele au făcut ravagii pe ambele maluri ale Prutului. Nu e cazul să vorbesc despre cum își fac politicienii campanie pe spatele sinistraților. Am urmărit vizitele lui Băsescu, Boc, Berceanu, Ponta, Udrea ( mai trebuia Becali și Vadim Tudor ca lista să fie completă ) în județul Suceava, am urmărit și comportamentul politicienilor din Moldova (despre asta a scris Vitalie, cum poate el mai bine ). Dezgustată sunt și de cei de la București, și de cei de la Chișinău.

Doream să zic despre oamenii simpli care ar trebui în aceste momente grele să fie alături de sinistrați. Pentru aceasta se fac campanii de ajutorare, s-au deschis o mulțime de centre de colectare a bunirilor. Aproape fiecare instituție sau organizație a demarat campanii proprii. Am fost implicată și eu în Suceava într-o campanie de genul acesta. Partea bună e că oamenii nu sunt indiferenți.  De cele mai multe (nu vreau să generalizez) aduce fiecare ce are în plus acasă, lucruri uzate, haine rupte, obiecte stricate. Adică lucruri care încurcă în casă și urmau să fie aruncate la gunoi, dar uite că pot prinde bine la o campanie de aceasta. O atitudine tipic românească. Da, oamenii din localitățile inundate au nevoie de orice ajutor, dar haideți să nu ne batem joc și de ei și mai mult, că și-așa natura n-a fost prea generoasă cu ei. Sau trimiți un lucru bun, care ar fi de real folos unui om rămas fără casă, sau nu trimite nimic. Lor nu le trebuie saci întregi cu obiecte stricate, n-au nevoie nici de pantofi pe tocuri, așa cum le-a dus Udrea celor din Săucești.

Mă uitam ieri la Romanian Music Awards 2010. La un moment dat, prezentatoarea a făcut apel la public, zicându-le că “cei care au acasă hăinuțe, un scaun rupt, le pot dona în cortul de lângă scenă”. Toți avem acasă scaune rupte, căni și farfurii stricate. Să le ducem la sinistrați! Ei au nevoie de ele. De parcă în localitățile unde a trecut apa nu sunt scaune, căni și farfurii stricate. Sau facem o treabă bună, sau nu o facem deloc…

foto: Monitorul de Suceava

• Tata avea un prieten bun în armată. Au pierdut legătura prin ‘90 și de-atunci tot se caută. Nu demult camaradul acesta a lui m-a găsit pe o rețea de socializare. Mare bucurie pe capul lor. Nu credeau că vor ajunge să se regăsească.
• Zilele trecute la redacția ziarului unde mi-am făcut practica a sunat o doamnă din Suceava. Mă căuta pe mine, fiind sigură că sunt singura care pot s-o ajut. Căuta o fată din Moldova. Prin ‘92, când nu trecuse încă romantismul Podului de Flori, în familia lor a stat 2 luni o fată din Basarabia. Între timp una din familii și-a schimbat numărul de telefon și-au pierdut legătura. Timp de aproape 18 ani doamna aceasta o tot căuta. Mie nu mi-a luat decât un minut s-o găsesc, 2 minute ca să-i explic cine și cu ce ocazie o caută și deja peste 5 minute mă telefonase doamna să-mi mulțumească din suflet că în sfârșit a vorbit la telefon cu ea.  Cât face o rețea socială

Probabil în 5-10 ani emisiuni televizate gen “suprize, surprize” sau proiectul rusesc “așteaptă-mă” nici nu-și vor avea rostul. Rețelele sociale se vor extinde atât de mult că va fi imposibil să nu-ți găsești rudele pierdute sau foștii colegi/amici. Eu una văd doar avantaje. Cine vorbește despre dependența și timpul pierdut aiurea pe rețelele sociale, să nu-l credeți.

Și-apropo, dacă tot veni vorba de identitățile virtuale, am și eu o mică/mare nedumerire, când oamenii maturi de 18-25 de ani vor înțelege că e copilăresc să scrii în CV la mail așa ceva – kapshunik90@yahoo.com sau muskiosu88@yahoo.com?

sursa foto

L-am cunoscut pe twitter acum un an, tot pe twitter l-am “corupt” să depună dosarul de admitere pentru Suceava. Abia acum îmi dau seama ce inspirată am fost când l-am convins, că dacă mergea în altă parte, pierdeam bunătate de prieten ) Așa am câștigat dublu, eu – un prieten, organizația noastră – un membru prețios De fapt triplu – Moldova – un viitor specialist  marketing de valoare Mulți ani, Mircea!

Nu mai scriu pentru că m-am obosit de noutățile ce le răsfoiesc zilnic pe site-urile din Moldova. Când erau comuniștii la putere , era altfel, aveam cu toții un scop comun – să-i înlăturăm. Erau două tabere, cei buni (actuala Alianță pentru Integrare Europeană) și cei răi (Partidul Comuniștilor cu toate extensiile lui). Acum, chiar dacă la ședințele Parlamentului participă doar deputații democrați, ședințele mi se par și mai tensionate ca mai înainte. Trebuie să fii orb ca să nu observi cum se mănâncă verzii cu albaștrii. Primul merge în țară la întâlniri fără să ia miniștrii din tabara a doua. Al doilea semnează decrete fără să se consulte cu restul. Al doilea condamnă comunismul printr-un decret pentru a câștiga electoratul proromânesc. Primul se supără și zice “Condamnarea comunismului trebuie să aibă loc, dar nu acum” pentru a câștiga electoratul nostalgic după URSS. Nu poate fi lupul sătul și oaia întreagă. Sau condamni comunismul, sau te solidarizezi cu armata Roșie care a intrat abuziv cu tancurile, fără să-i întrebe pe buneii noștri dacă vor sau ba. Totul se învârte în jurul unor calcule electorale. M-am săturat să urmăresc acest spectacol. Chiar acum mă uit în direct la Moldova1, postul public de televiziune.  Emisiune despre 28 iunie 1940. 4 lideri din AIE care se bâlbâie și se contrazic la fiecare replică. Cum vede lumea de la țară spectacolul acesta? Dacă lucrurile scârțâie în interior, nu poți să aștepți de la oamenii aceștea soluții pentru rezolvarea problemelor mai serioase. În timp ce aceștia se joacă cu ambiții și egoism ieftin, comuniștii lucrează, și lucrează bine. Data trecută am ieșit în stradă pentru că am avut încredere în ei, data asta nu știu cine mai iese dacă-i lasă pe comuniști să revină.

Degeaba  am intrat în polemici (aproape certuri) cu cei dragi vara asta, încercând să-i convingem să nu mai voteze comuniștii, dacă toată munca noastră s-a dus pe apa Sâmbetei. Nu mai are rost să susții un partid sau altul. Te compromiți. Sunt multe, foarte lucruri mai importante, frumoase și utile de făcut.

.

.

.

.

.

.

.

Afișe stradale cu stema Transnistriei vezi la fiecare pas, prin asta autoritățile de-acolo dorind să arăte lumii  statalitatea și suveranitatea republicii lor, care nu e recunoscută de nimeni, nici măcar de Rusia-Mamă la care se închină

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Magazinele fabricii KVINT, cea mai veche întreprindere vinicolă din Republica Moldova , fondată în 1897 şi cunoscută datorită coniacurilor sale cu o vechime între 5 şi 40 de ani.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Majoritatea taxiurilor din Transnistria sunt de marca Volga

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Tancurile – o normalitate pentru orașele transnistriene

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Pe chioșcul acesta scrie PRESA, doar că de-aici poți cumpăra orice numai nu presă. Începând de la pixuri, carnete și terminând cu cărți. Ziarele și revistele din Moldova nu ajung în Transnistria, iar dacă cineva se abonează la vreun ziar de la Chișinău, prețul e triplu, iar șansele ca ziarul să ajungă la timp sunt minime. În schimb poți găsi reviste proaspete editate la Moscova.

.

.

.

.

.

.

.

E o normalitate să vezi oameni pe stradă cu tricouri cu steagul Rusiei sau agățat la mașini.

.

.

.

.

.

.

Afiș în centrul Tiraspolului : Puterea noastră e în unitate cu Rusia.

Și-acum mă întreb aproape retoric: mai credeți în integritatea R.Moldova despre care a vorbit  Șova, iar acum Osipov ? Eu nu…