Doru Dendiu este primul jurnalist probabil care nu doar a transmis publicului român realităţile din R.Moldova, dar şi le-a trăit, alături de cetăţenii moldoveni. De câţiva ani locuieşte la Chişinău. Aşa cum spune chiar el, nu e simplu. Nu o dată a fost supus presiunilor fostelor autorităţi, reţinut, expulzat chiar de pe teritoriul R.Moldova. A avut curajul să se reîntoarcă, iar acum continuă să informeze din prima sursă românii din dreapta Prutului despre evenimentele de la Chişinău prin intermediul Televiziunii Române.

Când aţi vizitat pentru prima dată Moldova ? Care-au fost primele impresii ?

Am trecut Prutul prima dată la începutul anilor 90. Am stat doar 2 zile şi n-am reuşit să înţeleg prea multe din ceea ce se întâmplă. Din păcate, majoritatea celor pe care i-am avut în preajmă erau vorbitori de rusă. Am remarcat doar sărăcia şi duplicitatea oamenilor.

Aţi ajuns să fiţi reporter TVR în R.Moldova pentru că aşa aţi vrut sau a fost o întâmplare ?

Am revenit la Chişinau, ca observator, în martie 2005. Sunt probabil printre puţinii ziaruşti care au asistat la convorbirile telefonice dintre  liderii de la Chişinău şi Bucureşti în zilele acelea. De atunci a apărut interesul meu pentru situaţia politică şi socială de peste Prut. Am păstrat legătura cu Chişinăul şi încet, încet mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, „mămăliga va exploda” şi aici. Aşa am ajuns să transmit corspondenţe din Republica Moldova. Pentru că sunt reporter, iar un reporter vrea să fie acolo unde se întâmplă ceva.

În afară de serviciu, ce vă mai leagă de Moldova, de Chişinău ?

O istorie personală care e parte integrantă a motivelor prezenţei mele aici, dar şi mulţi, mulţi prieteni, persoane care m-au acceptat  dupa ce am început să înţeleg sufletul celor de aici, cu ale lor bune şi rele. Şi nu în ultimul rând faptul că actualul Chişinău a fost, înainte de toate, moşia unui boier răsplătit de Ştefan cel Mare. Ştefan cel Mare, cel care a apărat pământul de peste Prut şi de peste Nistru de toţi cotropitorii, nu acel Ştefan cel Mare confiscat de personaje dubioase moral, care s-au închinat cotropitorilor şi au pângărit memoria Domnitorului ori de câte ori i-au rostit numele.

Aţi fost reţinut nu o dată, în aprilie chiar aţi fost expulzat din R.Moldova. Cum e să fii jurnalist, mai ales jurnalist „străin” în Chişinău ?

Chiar şi acum, după schimbarea puterii, este riscant. Am mai spus: în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, chiar dacă nu apuci să vezi glonţul, ştii cine l-a tras. În Chişinău, cu sistemul acesta complex de cumătrii şi interese, e dificil să faci o prognoză.

În ultima vreme se scrie tot mai mult despre Moldova în presa din România. Cât de profesionist abordează colegii dumneavoastră de la Bucureşti subiectele din Moldova fără a o fi vizitat măcar o dată ?

Aceasta era o realitate a regimului Voronin. Acum, cel puţin 2 echipe de jurnalişti români sunt în Chişinău. Îşi ajută colegii să deprindă ABC-ul meseriei, trăiesc aici şi inţeleg din ce în ce mai bine specificul societăţii.

Locuiţi de mai mulţi ani în Moldova. Totuşi unde vă consideraţi „acasă”, la Chişinău sau Bucureşti ?

„Acasă” mă simt lângă părinţi, la Constanţa, deşi îi văd foarte rar. Dar, între Bucureşti şi Chisinau, alegerea mea este deja făcută. Am ales eu, m-a ales pământul acesta, nu ştiu. Nici nu vreau să ştiu. Îmi ajunge că mă ţine şi aş vrea să mă hrănească cu mai multe produse crescute în el, nu cu importuri făra gust.

Circulă mai multe zvonuri că aţi fi agent secret trimis cu misiune în RM. Cum reacţionaţi la ele ?

Nu reacţionez. Sunt jurnalist. Tot ce fac se vede pe sticla televizorului. Nu-i nimic secret aici. Faptul că pe unii, politicieni ori ba, îi deranjează, chiar şi acum, că văd şi spun, e altceva. Ca să mă înţelegeţi mai bine – am spus-o, încă din perioada când la butoane era miliţianul Voronin: voi pleca de la Chişinău atunci când Republica Moldova va reveni acasă, în familia europeană. Acasa şi Europa  sunt două cuvinte care încă deranjează la Chişinău.

Revenirea TVR-ului în casele oamenilor din Moldova. Mai credeţi în ea ?

Eu ştiu că TVR este în sufletul oamenilor. Că este sau nu şi în casele lor, rămâne o problemă tehnică, pe alocuri politică. În orice caz e o  problemă care îmi depăşeşte atribuţiile.

Sunteţi mulţumit de schimbările din ultimă vreme în relaţiile moldo-române ?

Sunt mulţumit că am putut să relatez despre evoluţiile şi involuţiile acestor evenimente începând cu vara lui 2007.

Care credeţi că a fost cea mai reuşită investiţie a României în Republica Moldova ?

Recunoaşterea Declaraţiei de Independenţă.

Un mesaj pentru tinerii basarabeni ajunşi la studii în România.

Să se întoarcă acasă după ce îşi termină studiile. Mesajul e valabil şi pentru tinerii cărora nu le place să li se spună că sunt basarabeni. Sper că odată întorşi în ţară, cu sertarele mai bine aşezate în urma studiilor, vor înţelege că nu-i desparte reziduul mental al unei manipulări ordinare, îngrozitoare, la care au fost supuşi şi ei, şi părinţii lor. Republica Moldova va începe să producă pentru locuitorii ei atunci când va înceta să producă ură, minciună şi dezinformare.

Vă mulţumesc,

Oxana GREADCENCO

interviu realizat pentru SpreVest.ro

Nu pot să zic care din candidaţi a fost cel mai bun pentru că nu i-am urmărit pe toţi. Însă din ce-am văzut mi-am dat seama că există în Chişinău mai mulţi “intelectuali” care pretind funcţii mari, dar nu sunt în stare să vorbească câteva fraze fără foaie. Despre Constantin Marin nu ştiu ce să zic. Deocamdată nici o părere. Am vorbit cu dumnealui doar o singură dată. Dar şi-acum îmi aduc aminte acea întâlnire.1 septembrie 2008. Am mers cu colega mea să ne retragem actele de la Facultatea de Jurnalism, ambele am fost admise la Suceava. Intransigent. A zis doar atât: sunteţi sigure că vreţi să fiţi exmatriculate ? Întrebarea asta mi-a stat o lună în cap, nu eram sigură că am făcut alegerea potrivită. Dar tot mai bine că  mi-am luat actele. Sunt şi-aşa destui jurnalişti tinerei pe la Chişinău, mare pierdere nu e. Am citit azi pe facebook numai vorbe de bine la adresa lui. Majoritatea veneau de la foştii sau actualii săi studenţi. Nu ştiu eu. Ei ştiu mai bine. Doar că o companie de audiovizual (mai ales publică) nu e o facultate. De obicei un profesionist bun e şi un bun adaptabil. Asta deja urmează să vedem.

La cât de compromisă e imaginea “Teleradio-Moldova”, trebuie multe schimbări. Oricâte posturi TV n-ar apărea şi oricât de revoluţionare n-ar fi ele, oricum, în mare parte, percepţia moldoveanului despre ceea ce se întâmplă în gospodăria ţării sale e alimentată din “Mesagerul” de la 21. Şi tare-aş mai vrea să nu mai aud la adresa M1 – ” postul lui Voronin” sau “postul lui Filat”, ci pur şi simplu – postul TV public.  Sau vreau prea multe ?

Astăzi majoritatea bibliotecilor din satele Republicii Moldova nu dispun de un număr suficient de cărţi în limba română cu grafie latină, păstrându-le pe cele editate înainte de 1989. Deşi în ultimii 20 de ani peste Prut s-au editat cărţi în română, criza economică permanentă şi sărăcia, lipsa fondurilor suficiente de la buget nu au permis înlocuirea cărţilor vechi cu unele noi. Aceeaşi stare de lucruri priveşte şi bibliotecile şcolilor din zonele rurale.

Campania are ca beneficiari bibliotecile și şcolile din zona rurala, inclusiv din regiunea transnistreană. Aceste biblioteci au fost selectate pe criteriul lipsei de cărţi în limba română şi a numărului de copii înscrişi. Sunt binevenite cărţi de literatură românească şi universală, poezie, enciclopedii, atlasuri, carte şcolară, precum și literatură istorică etc. Cartile vor fi donate in mai multe etape.

Click here to view the embedded video.

Ne exprimăm speranța că numărul celor dispuși să ne ajute în înfăptuirea prezentului demers va spori încontinuu, astfel încât elevii și tinerii din Basarabia să se poată bucura de tezaurul cultural și istoric românesc regăsit în cărțile pe care urmează să le primească datorită efortului nostru comun.

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia se angajează să asigure inventarierea, împachetarea şi transportul cărţilor.

Donaţiile pot fi făcute la secretariatul Bibliotecii Judeţene « G.I.Sbierea » , tel. 0230/530798.

Pentru alte detalii, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 075 6407054 (Oxana Greadcenco), 075 7516469 (Dina Cepeliuc), 0753181297 (Lilia Cazacu)

Ultima mişcare – grupul anti tanc, creat de doi colegi (Petru şi Dan) de-ai mei din Liga Studenţilor Basarabeni din România. În câteva zile grupul a adunat peste 600 susţinători. Grupul  ”îşi propune să determine sensibilizarea opiniei publice în legătură cu o problemă stringentă pentru societatea moldovenească, şi anume prezenţa tancurilor sovietice amplasate pe post de monumente istorice pe întreg teritoriului Republicii Moldova“. Iniţiativa în sine e laudabilă. Personal o susţin pentru că pe mine aceste tancuri ce servesc ca monumente nu mă reprezintă. Trec pe lângă ele aşa cum aş trece pe lângă un vestigiu ruşinos. Presupun că aceeaşi atitudine o au şi ceilalţi 600 membri ai grupului. Alta e ideea, de ce toate aceste iniţiative virtuale nu devin la fel de populare şi în offline? Pentru că sunt 2 categorii de oameni, 2 mentalităţi diferite : cei din online şi restul cetăţenilor. Pentru unii aceste tancuri sunt o amintire frumoase, o nostalgie a “vremurilor de aur”. În majoritatea localităţilor, în ziua nunţii, tinerii însurăţei (vedeţi în video de alături făcut la Tiraspol) merg şi depun flori la aceste monumente sovietice. Fie din tradiţie, fie din inconştiinţă. Nu suntem noi în drept să-i condamnăm. Personal sunt de părerea că (deocamdată) autorităţile ar trebui să fie mai precaute în asemenea acţiuni, exact ca şi în cazul schimbării denumirii străzii S.Lazo din Chişinău în  7 aprilie. Societatea noastră e polarizată. Nu putem zice că noi avem dreptate şi ceilalţi (cei cu nostalgia URSS-ului) nu au. Şi-apoi, nu sunt tocmai sigură că dacă ar dispărea aceste tancuri va dispărea peste noapte şi mentalitatea sovietică. Concluzia e că locuitorii fiecărei localităţi trebuie să decidă de comun acord (prin discuţii la consiliul local unde ar participa şi localnicii) dacă vor să-şi păstreze tancul sau nu. Oricât de comic n-ar suna asta

Nu am nimic contra religiei. Când eram mică credeam că tot acest mecanism numit “creştinism” a fost inventat de un om foarte, foarte deşteptat ca să echilibreze oamenii, atât trupeşte, cât şi spiritual. În Biblie găseşti multe citate care pur şi simplu te cutremură, te luminează. Nu neapărat despre Dumnezeu, ci cele despre bunătate, prietenie, omenie. O literatură ca toate celelate, poate mai superioară doar prin faptul că puţini sunt cei care se încumetă să o exploareze. Bună invenţie şi postul. Doar că nici până azi n-am reuşit să-i înţeleg pe cei care postesc săptămâni întregi la negru, mănâncă doar mămăligă şi cartofi fierţi, iar după asta bagă în ei numai carne de porc şi smântână şi stau tot timpul cu pastilele pentru stomac pe noptieră. Organismul uman are nevoie de perioade de “curăţare”, dar nu chiar dintr-o extremă în alta. Bunelul meu, de exemplu, de când îl ştiu eu nu mănâncă miercurea. Şi nu face asta pentru că cineva de Sus îl vede şi-i iartă din păcate pentru gestul acesta, ci pentru că se simte bine aşa.

Trebuie să găsim în tot ceea ce facem comfort fizic şi spiritual. E absurd să faci ceea ce nu-ţi place şi în ce nu crezi doar din tradiţie. Eu am renunţat. Nu mai pot merge la biserică, prea compromisă mi se pare insistuţia asta, prea compromişi mi se par preoţii. Bisericile s-au tranformat în nişte SRL-uri ordinare (diferenţa e că biserica nu plăteşte impozite). Poate să stea mortul pe laiţă zile întregi, dacă n-ai 200 de lei să-i plăteşti preotului, rămâne acolo mult şi bine. Pe lângă banii aceştia, mai trebuie să laşi şi o grămadă de pomeni în biserică că, vai, nu va fi primit bine în ceruri. Mi-aduc aminte cum la botezul surorii mele preotul a refuzat sticla de vin alb ce trebuie lăsată “tribut” bisericii doar cu pretextul că el bea vin negru. Umblase tata val-vârtej şi-i găsise o sticlă de vin negru. Altfel nici nu se putea. Doar Dumnezeu vorbeşte cu noi prin gura preoţilor, aşa se zice. Şi cum poţi să-l superi pe Domnului şi să-i laşi vin alb dacă el pofteşte negru.

În vacanţa asta am vizitat câteva mănăstiri din judeţul Vâlcea, fiind acolo la o tabară. La una din mănăstiri preotul ne-a propus  să ne spovedească. Eram vreo 10 tineri, nimeni din noi nu ţinuse post, am încercat să refuzăm politicos. El o ţinea pe-a lui. Chiar dacă iniţial şovăisem, am zis că ar trebuie să mai acord o şansă, mai ales că preotul mi se păruse de treabă. Am ieşit atât de dezămăgită. Mi-am promis că niciodată, dar niciodată nu mai calc pragul bisericii. Aproape toate întrebările ce le-am primit de la preot au fost legate de sex. Priveam la el şi nu ştiam să plâng sau să râd. Aştepta probabil povestiri picante, să şi le reamintească înainte de somn când masturbează. Altă explicaţie nu mi-o dau. Iar (cum aţi făcut-o aici) aţi putea să veniţi cu reproşuri că generalizez. Dar nu pot crede într-un sistem defectuos, corupt.Nu mă regăsesc acolo. Totuşi, credinţa şi religia sunt 2 lucruri diferite…

Bile albe:

• am votat de 2 ori la alegerile parlamentare din Moldova (pe 5 aprilie la Bucureşti, 29 iulie- acasă);
• am editat 4 numere a revistei „Basarabia” la Suceava (împreună cu colegii mei din GIRB) şi-am lansat site-ul SpreVest.ro (un vis al meu mai vechi);
• am vizitat Bucovina de Nord ;
• am trecut blogul de pe wordpress pe ziarulstrazii (chiar dacă am pierdut din vizitatorii care ajungeau de pe google, aici mă simt mai bine);
• am economisit destul ca să-mi iau laptop şi aparat foto ;
• am menţinut colaborarea cu revistele din Moldova „Natura” şi „Clipa”;
• am convins cel puţin 3 persoane (din cele înverşunate) la 29 iulie că nu trebuie votat PCRM;
• am mers la mare (pentru prima dată în România, mai înainte fusesem doar în Ucraina);
• am încheiat anul I cu o medie mare, mulţumită de ceea ce-am învăţat la facultate (ceea ce nu pot spune de        anul II);
• am început să citesc din Paul Goma;

Bile negre:

• timp de un an am venit acasă doar de 3 ori, chiar dacă sunt la doar 8-9 ore de casă, iar drumul nu costă mai mult de 200 lei moldoveneşti;
• n-am putut ajunge la începutul lui aprilie în Chişinău ( am făcut ce-am putut din Suceava);
• am început să scriu rar şi foarte rar pe blog ;
• în anul II am început să neglijez facultatea (poate-mi iau revanşa în semestrul II, poate J )
• am votat de 2 ori pe cine nu trebuie (şi PL, şi AMN mi-au înşelat aşteptările). Sper să nu fie alegeri anticipate, dar dacă totuşi vor fi, ştiu deja cui voi da votul meu.
• am pierdut timpul pe toate fleacurile şi n-am ştiut să-l acord celor care merită (familiei şi prieten(ului)ilor);

Reieşind din toate acestea, promit şi sper ca în 2010 :

• să dedic mai mult timp facultăţii, să mă decid asupra temei de licenţă şi să încep să lucrez la ea ;
• să vizitez la vară mai multe localităţi din Moldova (am constatat acum că în afară de Saharna n-am văzut niciunul din obiectivele turistice mai importante de la noi)
• să mă implic mai activ în proiectul Ligii Studenţilor Basarabeni din România( LSBR ) „Trimite o carte peste Prut”, aşa încât nici o localitate din Moldova să nu ducă lipsă de cărţi româneşti ;
• să ajung de ziua bunelului (5 aprilie) acasă ;
• să citesc mult mai mult, nu numai literatură artistică, dar şi de specialitate;
• să ajung în Basarabia de Sud, măcar pentru 2-3 zile ;
• să găsesc o redacţie (indiferent dacă în Chişinău sau Suceava) să fac practica de vară ;
• să cer mai puţin, să dăruiesc mai mult;

La sfârşitul lui 2010 revin la această postare să văd dacă m-am ţinut de cuvânt.  Sărbători fericite. Un an cât mai productiv tuturor!

Îi mai trece din supărare, doar nu mult, până când încep ştirile de seara la nit. Prezentatorul cu voce gravă vorbeşte de pericolul ce s-a năpustit asupra libertăţii de opiniei din Moldova, despre miile de scrisori de susţinere ce sosesc la redacţie, despre cetăţenii din Bălţi ce-au ieşit în stradă pentru cauza NIT. Şi iar încep dezbaterile…Mama a promis că aruncă televizorul în zăpadă dacă nu ne potolim

Şi nu e vorba că nu există pluralism de opinie în Moldova. E absurd să zicem că oamenii n-au de unde alege. În orice casă găseşti cel puţin 6 posturi TV ( Prime, nit, Moldova1, 2Plus, ProTv Chişinău, EuTv). Plus la asta, cu doar 80 lei/lună (nu mai mult de 5 euro) orice familie poate beneficia de un pachet ce conţine 35 posturi tv importante (printre care şi posturile româneşti Realitatea TV, National TV, TVR-3, Antena1, Antena2, Antena3, TVR-info şi altele) din partea Televiziunii Digitale focus sat.

Vestea că în 2010 vor apărea noi televiziuni a făcut multe furori. Doar că nu-s sigură că noile posturi vor câştiga telespectatorii care intră în categoria personajului de care povesteam la început articolului. La 20 00 încep ştirile ProTv şi cele NIT. Niciodată, dar niciodată nu l-am văzut pe omul de care vă zic să tragă măcar cu ochiul la ştirile ProTv. Categoria aceasta de oameni ştiu că adevărul suprem îl găseşti acolo, aşa şi-au educat cei de la nit spectatorii. Şi-au făcut-o atât de bine, atât de intelegint, au minţit atât de sincer în ultimii ani, încât sărmanii oameni nici nu mai doresc să vadă, urmărească, citească altceva. Nu vreau să fiu pesimistă, dar sunt cam sceptică că JurnalTv sau PublikaTv ar putea să schimbe ceva în modul de gândire a acestui tip de public. Tare-aş mai vrea să vin acasă şi să văd televizorul deschis la JurnalTv sau ProTv…pe când această minune ?

Click here to view the embedded video.

Curaj

Anul trecut aveau o opţiune cu minute internaţionale. Dacă aveai sub 26 ani şi-aveai activat Orange Young, îţi puteai lua un pachet de 60 minute internaţionale cu doar 2 euro. Comparativ cu Orange-ul din Moldova, mi se părea fantastică opţiunea asta. Doar cu 2 euro puteam să vorbesc cu cei de acasă o oră întreagă. Aproape gratis. Pe la mijlocul lui august a dispărut brusc “oferta”, iar când sunam acasă, chiar dacă aveam activată opţiunea, îmi consuma creditul (şi încă cum! ). Am sunat la un operator ca să mă lămurească şi pe mine. De la început nu ştia ce să-mi zică, m-a rugat să aştept şi a venit şi cu explicaţia – de azi înainte Moldova şi ţările estice nu sunt eligibile pentru opţiunea lor. Mi-a recomandat să folosesc în continuare această ofertă, voi putea suna oriunde – în Europa, America şi Canada . L-am întrebat atunci ce-nseamnă pentru el “Europa”. Teoretic eu învăţasem la şcoală că Europa geografică, ca parte a lume, ţine până la munţii Ural.Îl întreb încă o dată: poate ţările membre UE. Bâlbâit, dar mi-a zis că pot apela doar utilizatorii de telefonie mobilă şi fixă din ţările membre UE, plus SUA şi Canada. De-atunci am renunţat eu la opţiunea lor, oricum cu prietenii şi rudele plecate în occident vorbesc aproape zilnic pe internet.

Cu vreo 2 zile în urmă primesc (de fapt, în fiecare zi primesc sms-uri cu reclamă de la Orange, ceea ce uneori devine deranjant) un sms de la ei în care mă anunţă că dacă-mi reîncarc contul cu 6 euro şi mai mult şi dacă trimit înainte de asta un sms la un număr cu un text, voi primi 70 minute internaţionale. Eram sceptică în privinţa termenului “internaţional” folosit de ei, aşa că mi-am zis să-i sun să văd cât de “internaţionale” sunt minutele despre care vorbesc ei. Operatorul îmi zice că voi putea suna oriunde în afara României. Eram sceptică şi de data asta, dar am mers totuşi şi mi-am reîncărcat contul cu 7 euro, am urmat instrucţiunile, am primit un mesaj că am 70 minute internaţionale. Am sunat în Moldova, vorbisem vreo 4 minute, iar când mi-am verificat creditul – surpriză, minutele mele internaţionale au rămas intacte, în schimb, dacă mai stăteam la taclale cu mama încă vreo câteva minute, puteam rămâne fără credit.

Cât de bun n-ar fi Orange, după vacanţă cred că voi trece  la Cosmote, măcar la ei minutele internaţionale sunt chiar internaţionale.

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea. În ultimii ani a ţinut rubrici de opinie în România Liberă şi HotNews, precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.

A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom 2006, ediţia a II-a în 2007), care apare în anul 2007 şi la Editura AdMarginem din Rusia. Cartea este în curs de apariţie la Editura Akal din Spania, Editura Hacca din Italia, Editura KX-Critique&Humanism din Bulgaria şi la Editura L’Harmattan din Ungaria. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Roman şi Memoralistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul.

Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2009 publică la Editura Polirom volumul Ultimii eretici ai Impreriului.

Mai multe detalii : www.ernu.ro ,   www.nascutinurss.ro

Faceţi parte din prima generaţie a basarabenilor veniţi la studii în România. Ce v-a determinat să optaţi pentru o facultate în România şi de ce anume Iaşiul ?

Da, am ajuns în România în primul val de studenţi, în anul 1990. Iniţial, vroiam să merg la Timişoara, însă acolo nu aveau facultatea de filosofie şi cu amicul meu, Lilian Negură, am ales Iaşiul. El a mers la psihologie, eu, la filosofie. Am ales la întimplare cred. Oricum, ştiam că am 3 oraşe universitare importante pe ştiinţele umane: Iaşi, Cluj, Bucureşti. Îmi place Iaşiul. Şi astăzi îl consider unul dintre cele mai importante oraşe din România. Pentru studii e excelent. Iaşul are un spirit aparte. Am stat, după Iaşi, şi la Cluj, şi Bucureşti. Clujul este prea conservator pentru gustul meu, Bucureştiul prea alert şi-ţi fură energia dacă nu eşti atent. Iaşiul însă este perfect: o combinaţie stranie dintre melancolie, atmosferă molcomă, stil de viaţă mai puţin mercantil, o anumită poetică în aer, o anumită mistică valaho-slavă… e un loc perfect pentru reflecţie. Dar să nu mitizăm… oamenii cu care eşti în relaţie de fapt fac totul fie că eşti la Chişinău, Iaşi, Cluj sau Bucureşti…

Câţi basarabeni erau pe atunci la Iaşi şi ce dificultăţi întâmpinaţi ?

Nu ştiu numărul. Ar trebui să vedem nişte statistici cu „descălecarea” basarabenilor în România. E foarte important să ştim cum şi cîţi au venit anual, cîţi au rămas, cîţi s-au întors, cîţi s-au pierdut pe durm. Eram destul de mulţi şi vizibili. Au fost multe probleme, însă cele mai mari cred eu au fost prebleme legate de integrare. „Noi” ne-am integrat mai greu, iar „ei” ne-au acceptat mai greu, însă treptat, treptat ne-am obişnuit unii cu alţii şi am învaţat unii de la alţii cîte ceva.

În timpul facultăţii, dar şi acum fiind la Bucureşti,  aţi simţit că sunteţi discriminat în vreun fel pentru că sunteţi basarabean ?

Da, fireşte că am fost discriminaţi aşa cum şi noi am produs o „formă de discriminare” făţă de „băştinaşi”. Trebuie să privim acest raport de discriminare reciproc şi într-un context mai larg. Această discriminare se întîmplă peste tot în lume, însă asta nu înseamnă că trebuie să o tolerăm. Mai întîi, trebuie să avem capacitatea de a o analiza, trebuie să o înţelegem, să vedem care sînt cauzele. După care să acţionam, să o combatem. Problema mare legată de acest raport de discriminare vine din ceea ce noi numim „diferenţă”. Ne place sau nu ne place, noi chiar dacă vorbim aceaşi limbă şi revendicăm aceaşi cultură sîntem totuşi diferiţi. Diferenţa se poate vedea şi de la o regiune istorică la alta (Muntenia versus Transilvania, de exemplu). Iar noi nu trebuie să uităm că avem o istorie modernă în care am aparţinut mai mult de Imperiul rus decît de spaţiul românesc. Nu e cazul să ne prefacem că această experienţă nu a existat. Sorry, dar în anul 1990  secolului trecut mie îmi era mai uşor să înţeleg un rus din URSS decît un român (cetaţean român adică). De ce? E simplu: cu cetăţeanul rus aveam o istorie comună, o experienţă comună, o amintire recentă comună, o viaţă cotidiană comună. Cu cetăţeanul român aveam doar o „cultură teoretică” comună şi o limbă comună. Însă uneori doar limba este insuficient pentru a te înţelege. De aceea, în cea de-a doua mea carte, „Ultimii eretici ai Imperiului” vorbesc despre reînvăţarea „noii mele Patrii”. În anii 90 a început un proces de cunoaştere reciprocă, de învaţare reciprocă. Aceste discriminări se vor diminua (de dispărut nu vor dispărea niciodată, trebuie să fim conştienţi de aceasta) în momentul în care ne vom cunoaşte mai bine.

În studenţie, cea mai vizibilă formă de discriminare negativă sau pozitivă era cea legată de notele la examene. Ştiai materia, nu primeai 10, fireşte nu ai cum să ştii de 10, fiindcă „eşti din Basarabia”, iar dacă nu ştiai materia primeai pe nemerit un 5 fiindcă „eşti din Basarabia”. Atunci, bătălia şi strategia mea au fost concentrate pe două paliere. Mai întîi, m-am luptat să fiu tratat ca persoană concretă, Vasile Ernu, şi nu ca un personaj care aparţine unui grup şi care este tratat „la colectiv”. Eu răspund pentru faptele mele şi nu un anume grup sau comunitate. Al doilea lucru pe care am încercat să-l promovez, şi care cred cu convingere că este unul din atuurile noastre, e legat de promovarea acestei diferenţe specifice pe care o avem şi nu ascunderea ei. Eu cred că ceea ce la prima vedere pare un dezavantaj, poate fi un mare avantaj şi că pînă şi acumulările negative pot fi transformate într-un atu dacă ai puţină inteligenţă. Noi venim „de dincolo” cu o experienţă total diferită, sintem copii unui mare Imperiu, majoritatea dintre noi ştim să gîndim în categoriile a două culturi (română şi rusă). Aceste lucruri pot deveni nişte atuuri importante, deci să le folosim. Numai folosind diferenţa putem ajuta mai mult cultura şi spaţiul românesc. Eu le spun mereu amicilor mei din domeniul artei şi literaturii: nu încercaţi să mimaţi şi să fiţi ca un oarecare „escu” de aici, căci veţi fi un „escu” de mîna a doua. Aşa că încercaţi să valorificaţi diferenţa pe care o aveţi. Din păcate, puţini încearcă acest lucru.

Aţi avut recent lansarea volumului „Ultimii eretici ai Imperiului” la Chişinău. Cum a fost reîntâlnirea cu publicul basarabean ?

Nu cunosc foarte bine publicul nou basarabean. Am mulţi amici acolo, însă nu-i cunosc prea bine pe cei din generaţia actuală. Am impresia că e un public aparte şi puţin diferit decît cel din România. E un amestec straniu dintre „superficialitatea” românescă de tip latin (care nu e nepărăt rea) şi o sensibilitate „excesivă” slavă. Acest amestec crează un tip de emoţie aparte care se întîlneşte atît în Basarabia, cît şi în Bucovina de Nord. Tot de aici vine un anumit tip de sinceritate, aproape copilarească, uneori naivă şi dezarmantă care în România aproape că nu mai poate fi găsită. Basarabia este pentru mine interesantă tocmai datorită păstrării acestor „sentimente”pe cale de dispariţie şi mai ales a mutaţiilor specifice periferiei de Imperiu care au apărut în ultimii 15 ani. Există tipologii şi fenomene care nu mai pot fi întîlnite în spaţiul ocidental (sau tot mai greu pot fi găsite), iar aici sînt din plin. Pe mine mă interesează să înţeleg şi să descriu aceste fenomene.

Cartea „Născut în URSS” e totuşi plină de nostalgie. De ce vă e dor cel mai mult din acea perioadă ?

Repet ce am spus de nenumărate ori. Ideologia dominantă actuală interzice anumite sentimente. Se urlă că nostalgia e un lucru „rău şi periculos”. Asta mă cam scoate din sărite. Comuniştii au interzis tot soiul de sentimente umane, capitaliştii, altora. Nostalgia, dragostea şi ura, prietenia şi disperarea sunt sentimente umane, nu putem trăi fără ele. Am mai spus-o şi o repet: dacă excludem din literatură nostalgia, atunci rămînem numai cu „fabrici şi uzine”, cu suportul lor material.

Nostalgia este un sentiment ce ţine de timp, de sens şi nu de loc sau ideologii. Avem nostalgii „după acele vremuri”, nu după acele ideologii capitaliste sau comuniste. Numai fanaticii şi imbecilii pot avea nostalgii după ideologii. Numai rebuturile umane nu au nostalgii. Da, am avut o copilărie şi o adolescenţă fantastică, care, întîmplător, „au avut loc” în URSS. De ce îmi este dor de acel timp? E greu de spus. Îmi este dor „de acel timp” fiindcă el este „raiul meu” pe pamînt.

Daţi câteva nume de tineri scriitori basarabeni în care credeţi

Uh… ce mai înseamnă tineri…. Fireşte că îi voi aminti pe cei pe care-i cunosc mai bine… pe unii încerc să-i şi promovez… Mie îmi plac de la Dumitru Crudu la Iulian Ciocan şi de la Fraţii Vakulovki la Mitoş Micleuşenu şi Baştovoi. Apar poeţi noi precum Gamarţ, Hose Pablo, Alex Cosmescu…

Aş mai amiti şi de tineri din alte zone decît cea literara în care cred: Lilian&Petru Negură, Igor Caşu, Vitalie Sprinceană, Dorin Năstas, Andrei Gusco… de fapt sînt tare mulţi pe care ar trebui sa-i cunoaştem mai bune. Şi să nu uităm şi de scriitorii de limbă rusă din R.Moldova. Sînt cîţiva foarte buni precum Oleg Panfil şi Vladimir Lorcenkov.

La Moscova a apărut varianta în limba rusă a cărţii „Născut în URSS”, aţi mers în ultima vreme nu o dată acolo. Cum e actualul cetăţean rus faţă de cetăţeanul sovietic ?

Da, cartea mea a apărut la una din cele mai prestigioase edituri ruseşti, AdMarginem din Moscova. Era editura mea preferată şi când l-am cunoscut pe editor care a decis să mă publice în rusă a fost o adevărată bucurie pentru mine. În anii 90 nici nu visam aşa ceva, iar acum sînt bun amic cu Saşa Ivanov (cel care a creat editura) şi cu o parte din scriitorii lui de elită. E o onoare petru mine. (Fireşte că sînt onorat să fiu editat şi de cea mai importantă editură din România, ed.Polirom). Urmează ca în 2010 cartea să apară în alte 5 limbi.

Am mers în ultimii ani cu regularitate la Moscova pentru că am intrat în circuitul lor cultural. Adică sînt invitat la diverse tîrguri de carte, festivaluri, dezbateri. Cum e actualul cetăţean rus? E foarte greu de spus. E şi el în tranziţie ca tot Estul însă ruptura pe care ei au trait-o este infinit mai mare, iar problemele lor sînt mai copleşitoare şi mai dramatice. Totuşi ei au pierdut un Imperiu, iar aceasta este o catastofă pentru ei. Ar trebui să înţelegem aceasta. Ruşii trăiesc una din cele mai mari catastrofe cultural-politice din ultimii 100 de ani, echivalentul Războiului civil şi al celui de al 2-lea Război pentru Apărare Patriei. Dar ei sînt obişnuţi cu asta. Să sperăm că „prăbuşirea Imperiului” crează posibilitatea facerii unei lumi ruseşti mai bune. Prăbuşirea Imperiilor uneori pot duce la renaşteri spectaculoase sau la dispariţii totale. Vom vedea ce va urma….

Cât de mult v-a schimbat Bucureştiul ?

Nu-mi dau seama cît m-a schimbat Bucureştiul. E totuşi al 7-lea oraş în care locuiesc. Pot spune că am experianţa schimbării locurilor de trai. Fiecare loc nou te influenţează cumva. Cel mai mult însă te influenţează oamenii care locuiesc în acel spaţiu şi cu care intri în interacţiune. Ei crează noi posibilităţi de dezvoltare, de reflecţie etc. Bucureştiul este un oraş fecund pentru mine. Mie îmi plac în acest oraş tocmai lucrurile care acum nu prea plac aici. Mie îmi place aerul oriental al Bucureştiului. Bucureştiul este poate unul dintre cele mai orientale oraşe din Europa. Un orient occidentalizat, însă totuşi orient, iar aceasta este marea lui calitate. Cum spune faimoasa replică rusească: orientul este o chestiune subtilă.

Ce părere aveţi despre tânara generaţie de politicieni de la Chişinău. Merită să avem încredere       în ei ?

Acestia sînt, cu ei defilăm. Am făcut lobby pentru noua alianţă ajunsă la putere cu toate că sînt cîteva partide acolo în care nu am mare încredere. Însă sînt şi partide care au adus oameni noi, tineri, cu un alt tip de discurs. Nu avem de ales, trebuie să încercăm şi altceva. Sper din tot sufletul să nu ne dezamăgească prea tare, căci atunci va fi dramatic.

În ce împrejurări v-aţi întoarce la Chişinău ?

Mă întorc oricînd în Chişinău. În următoarea perioadă sper să am tot mai multe proiecte legat de acest spaţiu. Dacă te referi la o întoarcere în sensul de a locui permanent acolo, atunci nu cred că e posibil din cauză că sînt prins în proiecte pe care le fac aici. Însă astăzi nu mai este o problemă „locul geografic” în care te afli, fiidncă poţi activa foarte uşor şi de la distanţă. De fapt, „geografia” a cam dispărut, iar „distanţele” s-au micşorat al naibii de mult. Oricum, voi vizita Chişinaul ceva mai des, sau cel puţin aşa sper.

Oxana GREADCENCO

Interviu realizat pentru SpreVest.Ro