Am revenit la Chişinău. Pre puţin bronzată, dar totuşi 
Am avut parte de o vacanţă activă, cu multe plimbări prin staţiunile româneşti, cu nopţi nedormite şi, partea cea mai frumoasă, am avut parte de 2 zile de Folk You, ediţia a 8-a.
Nu e prima dată când merg în Vama Veche, dar de data asta locul acela m-a cucerit definitiv. Multă lume, dar în acelaşi timp o linişte surprinzătoare. Mulţi nonconformişti. Senzaţia aia faină “dă-mi o pace şi-ţi dau zece“. Iar povestea cea mai frumoasă a Vămii este, evident, Folk You. Încă din anul I de facultate îmi tot planific să ajung la festival, dar ba nu aveam bani, ba nu aveam timp şi tot aşa. Anul acesta, fără a planifica din timp, dar am ajuns.
Nimic nu poate fi mai extraordinar decât să stai întins pe pătură pe plajă şi să-l asculţi live pe Baniciu, Alifantis sau Emeric Imre. 8 ore de muzică bună în fiecare zi. Baie în mare la 4 dimineaţa. Totuşi, dacă voi merge şi la ediţia viitoare, va trebui să găsesc cazare în Vamă sau 2 mai (am stat în Eforie, iar transport dimineaţa devreme nu prea este).
Cred că Florin Pittiş, în cinstea căruia se organizează festivalul, ar fi fost mândru de colegii săi.
Vorba lungă – sărăcia omului, aşa că vă las să urmăriţi câteva filmuleţe pe care le-am făcut în timpul festivalului: Read the rest of this entry »
Mai întâi trebuie felicitat Șalaru. Și zic asta din perspectiva unui om cu diplomă în Comunicare și PR S-ar părea că nu-i nimic deosebit în renovarea unui tren vechi, dar iată că ministerul, dar și presa a făcut din asta un eveniment național. Imagini cu primul tren renovat au apărut de câteva ori în presă pe parcursul ultimelor două luni, iar azi Șalaru, așa cum a promis la un offline, a organizat o excursie cu trenul nou pe traseul Chișinău-Ungheni.
Eu am mers o singură dată cu trenul în R.Moldova, când eram foarte mică. Pentru că trenurile noastre sunt niște hârburi în mișcare. În schimb, în România, timp de trei ani și ceva, dacă aș calcula toate orele petrecute în tren, ar ieși mai mult de o săptămână
Sper ca odată cu renovarea acestor trenuri, să devină și la noi la modă să circuli cu trenul. Eu cel puțin voi alege să merg cu trenul (mai ales că primul tren renovat va începe să meargă începând cu zilele următoare pe traseul Bender-Ocnița). Read the rest of this entry »
Pentru mine (și nu doar) bunicul a fost tot timpul un intelectual desăvârșit. De mică am fost obișnuită să văd teancuri de cărți pe masa sa, tot el mi-a dăruit primele cărți (de Spiridon Vangheli, evident ), a condus timp de 24 de ani o instituție de învățământ și de când îl țin minte, în fiecare an, pune deoparte aproape un salariu (acum o pensie) pentru a se abona la tot felul de reviste și ziare. Și de când îl țin minte are o slăbiciune mare pentru grădina sa.
Azi i-am făcut o vizită. Ce-am găsit în grădina bunicului: Read the rest of this entry »
La Orheiul Vechi sunt mulți peri. Anul acesta au rodit bine. La mod propriu. La figurat urmează să vedem cât de bine au fost coapte perele (ideile) la Cuptorul Blogosferic. Una dintre ele: Read the rest of this entry »
A fost Poiana Bloggerilor. Peste 25 de bloggeri din RM au avut parte chiar în inima Ardealului de lecții de jurnalism&viață din partea mai multor persoane publice din România.
Atunci am făcut multe lucruri și toate mărețe
Și oricum, într-o zi, acest blogger din mine se va trezi. Simt asta
Următoarea provocare pentru oamenii care scriu pe blog şi se recomandă a fi bloggeri, dar şi pentru bloggerii care scriu pe blog şi se recomandă a fi oameni este Cuptorul. Cuptorul Blogosferic. Read the rest of this entry »
Eu n-am fost la Orheiul Vechi, nici la Cricova, nici la Mileştii Mici, nici la Purcari, nici la Ţâpova, nici la Căpriana, nici la Soroca. Ar trebui să-mi fie ruşine. Şi chiar îmi este. Poate pentru că în ultimii patru ani nu prea am stat mai mult de o lună pe-acasă, deşi nu este o scuză. Dar, la cât de mult îmi plac drumeţiile, sunt sigură că voi recupera
Ministrul Lazăr zicea că forţa de dezvoltare a turismului Republicii Moldova rezidă în interiorul ţării. Tot el zicea că Republica Moldova dispune de circa 15 mii de atracţii turistice antropice şi 300 de arii naturale cu potenţial turistic. Raportul turiştilor moldoveni plecaţi în străinătate, la cei străini, veniţi în RM este de 5 la 1.
Dacă noi nu suntem interesaţi să cunoaştem locurile frumoase din ţara, să nu aşteptăm de la străini s-o facă.
Zilele trecute am fost la Cocieri, Nistrul acolo e superb. Mai jos câteva imagini. Tot acolo am avut ocazia să descopăr cel mai bun vin servit vreodată, făcut de Ilie Gogu din Căuşeni. Şi n-am zis-o doar eu, dovada aici. Dacă sunteţi prin Căuşeni, să-l căutaţi să vă convingeţi, deşi, vinurile făcute de el sunt de găsit şi în Chişinău, chiar în centrul oraşului, aici. Read the rest of this entry »
Ieri, alături de alţi 5 bloggeri, am participat la un offline cu senatorul Viorel Badea. De ceva timp, acesta şi-a deschis un birou la Chişinău într-o clădire istorică, chiar în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare.
E primul offline cu un politician la care particip de când sunt la Chişinău. De data această am dorit să merg pentru că îl cunosc pe domnul Badea de mai mult de trei ani şi eram curioasă ce zice dânsul despre shimbările politice de la Bucureşti, mai ales că citisem anterior că pleacă de la PDL la PNL. Read the rest of this entry »
Zilele trecute am fost la penitenciarul nr. 15 din orăşelul Cricova. Nu am fost dusă acolo de una singură. Şi nici cu forţa. Am fost alături de un grup de bloggeri, fiind ghidaţi de Cristina Mîţu, PR în cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare, Veaceslav Ceban, şeful departamentului şi Ministrul Justiţiei (totodată şi blogger), Oleg Efrim.
Cum e la închisoare? Mai bine decât mă aşteptam. Totuşi, mai bine să nu calci pragul unei asemenea instituţii în altă calitate decât cea de vizitator. Mai jos câteva poze şi impresii. Un reportaj foto mai amplu găsiţi aici.
A înflorit liliacul. Printre sârma ghimpată…
Astăzi mi-am petrecut după-amiaza în Parcul Valea Morilor (încercând să mă bucur de aerul curat dintr-un parc aproape murdar). Şi dacă tot eram prin zonă, am zis că trebuie să trec şi pe la Moldexpo, să-l văd pe Lenin (gândindu-mă în sinea mea că ar putea să dispară de-acolo cât de curând, şi-ar trebui să-mi iau “adio” ). Eram curioasă dacă după toată povestea de astăzi, voi mai găsi pe cineva în preajma monumentului.
Am dat de un grup de tineri, probabil majoritatea dintre ei participaseră dimineaţă la salvarea lui Lenin. Vorbeau despre ce se poate întâmpla dacă dispare acest monument şi, mai grav, ce se poate întâmpla cu Republica Moldova dacă vor dispărea toate monumentele lui Vladimir Ilici. Vai, “vor rămâne moldovenii fără istorie, ce vor vedea copii noştri”. Mă uitam la ei şi nu înţelegeam cum să-i privesc, cu dispreţ sau cu compasiune. Read the rest of this entry »
În urmă cu patru ani mi-am făcut primul blog. Aveam 18 ani şi pe-atunci credeam că nu există un lucru mai nemapoimenit decât să ai o pagină de Internet, unde să fii propriul stăpân şi care să poată fi accesată din orice colţ al lumii. Postam câte 2-3 articole pe săptămână, care semănau mai mult a compuneri de gimnaziu şi mă bucuram ca un copil pentru fiecare vizitator şi pentru fiecare comentariu.
Pe-atunci, în 2008, în Republica Moldova erau sub 100 de bloguri, dintre care mai puţin de 30 active. Cu patru ani în urmă, articolele care apăreau pe bloguri nu erau preluate (doar de Unimedia – uneori), bloggerii nu erau invitaţi la emisiuni şi nici la offline-uri.
De vreo doi ani am cam neglijat blogul. Recunosc, îmi pare rău. Din comoditate. Zic ce am de zis pe Facebook sau Twitter, iar pe blog revin din Crăciun în Paşte şi-atunci fiind conştientă că nu voi avea mai mult de 100 de cititori.
Mă bucur totuşi că bloggerii anului 2012 sunt luaţi în serios. Pentru că, între timp, numărul blogurilor moldoveneşti s-a mărit considerabil, iar odată cu asta a crescut şi calitatea şi diversitatea lor. Sau, poate, cum zice Eugen, blogosfera moldovenească e tratată cu importanţă pentru că mass media de la noi şchiopătează şi e puţin credibilă (articolul lui Dragoş de ieri spune totul). Read the rest of this entry »
Niciodată n-am fost adepta românismului de paradă. Cu doi ani urmă, pe acest blog, mă certam cu organizatorii marşurilor uioniste, încercând să le explic de ce nu e bine să mergi prin Chişinău sau Bălţi ziua în amiaza mare şi să strigi pe stradă că “Basarabia e România”. Atunci doream să le explic cu tot dinadinsul că nu e cazul să strigi “UNIRE” într-un oraş unde nu mai mult de 5% din populaţie vrea asta, iar trecătorii se uită cu teamă la “imperialiştii români” veniţi să le fure statalitatea, integritatea şi suveranitatea preţioasă.
Le sugeram atunci să vină cu acţiuni mai pragmatice, să aştepte ca societatea din Republica Moldova să fie pregătită să primească aceste mesaje. Ieri, fiind la Marşul Unirii din Chişinău (deşi doar în calitate de reporter), m-am bucurat în sinea mea că aceşti tineri n-au aşteptat ca societatea noastră să fie pregătită, dar au pregătit-o ei.
Dacă acum doi ani, la acţiuni unioniste în Chişinău vedeai o sută sau două de oameni, ieri, în centrul Chişinăului am văzut câteva mii de persoane intonând melodii patriotice. Atât de frumos! Read the rest of this entry »
De multe ori nici nu ne dăm seama cât de mult intră unele produse, devenite branduri, în viaţa noastră. Deşi m-am mutat în Chişinău de mai mult de două luni, totdeauna când trec prin magazin, mă opresc la raftul cu apă minerală „Dorna” şi „Bucovina”. Şi nu pentru că apa „Dorna” sau „Bucovina” ar fi net superioară celei de la „Gura Căinarului” sau „Varniţa”, dar pentru că e produsă în judeţul Suceava, iar când trec pe lângă rafturi şi văd aceste denumiri, le dau prioritate. Sticlele acestea albastre îmi reamintesc de cei peste trei ani petrecuţi în Suceava. Poate pare banal, dar aceste sticle albastre de „Dorna” şi „Bucovina” pe care le întâlnesc în magazinele din Chişinău mi-aduc aminte şi de oamenii dragi care au rămas în Suceava, cu care am împărţit de multe ori şi sticla de apă.
Din acelaşi motiv am tot cărat de-acasă, în anii de studenţie, conserve, dulciuri, vin şi sucuri, deşi eram conştientă că produsele similare în România erau mai ieftine. Produsele „made in Moldova” erau pentru mine mai multe decât simple produse, fiind obişnuită să le consum de mică. Poate nu sunt cele mai bune din lume, dar tot timul am susţinut ideea că trebuie să promovăm produsele autohtone. E un fel de datorie cetăţenească, dacă vreţi, faţă de puţinii producători autohtoni care au mai rămas în Republica Moldova. Read the rest of this entry »
După o pauză de aproape două luni, în weekend-ul acesta am reuşit să ajung la teatru. Şi poate nici acum nu mergeam dacă nu ştiam că la Satiricus se joacă „Ţara aceasta a uitat de noi…”, după Constantin Cheianu. Am auzit mai multe despre piesa această şi am zis că trebuie s-o văd, mai ales că peste o lună se împlinesc 20 de ani de la începutul războiului din Transnistria. După spectacol mi-am dat seama că la piesa aceasta trebuie aduşi forţat demnitarii noştri, în special politicienii care folosesc expresia „soluţionarea diferendumului transnistrean” de zece ori pe zi, cei care lucrează pe la birouri de reintegrare, dar care n-au fost niciodată în stânga Nistrului măcar să-i întrebe pe oamenii de-acolo de sănătate.
Piesa prezintă drama combatanţilor războiului de pe Nistru din 1992. Este atât de dinamică, iar jocurile de lumini, împuşcăturile sunt atât de reale, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul acţiunii.
Spectacolul arată simultat evenimentele din 92, şi anume un grup de combatanţi moldoveni care au ocupat o clădire de la periferia oraşului Tighina şi evenimentele din 2000, când foştii combatanţi au ocupat clădirea proaspăt construită în centrul Chişinăului pentru parlamentari. Pe fundal sunt prezentate imagini video din 92, dar şi din 2000, la trecerea dintre ani, când mii de oameni sărbătoreau în PMAN intrarea într-un nou mileniu, în timp de combatanţii aşteptau în clădirea locuită abuziv verdictul preşedintelui. Read the rest of this entry »
Așa cum am făcut și anul trecut, încerc să recapitulez pe blog și să trec în revistă cele mai interesante evenimente ce s-au scurs în 2011. Nu pot să-mi dau seama cât de reușit și productiv a fost pentru mine anul ce-a trecut, dar cu siguranță am motive pentru care trebuie să-i zic “mulțumesc” lui 2011.
Mulţumesc lui 2011 pentru că:
- mi-a oferit ocazia să fac fericit un om. Parţial, dar cred că mi-a reuşit
- am terminat cu bine facultatea. M-am ales cu o foaie A4 pe care scria “licenţiat în Comunicare şi Relaţii Publice”. Diploma, dacă voi avea nevoie de ea, va trebui s-o caut la anul la Bucureşti. Nu ştiu de ce, dar simt că va sta mult timp acolo )
- am vizitat Lituania şi am văzut cu ochii mei unde puteau ajunge moldovenii dacă aveau prin ’90 mai mult sânge în coaie. Şi nu e vorba de UE, chiar nu mi se pare Uniunea Europeană cel mai atractiv şi nemaipomenit lucru din lume, e vorba de demnitatea naţională ce au lituanienii, atitutinea lor faţă de regimul sovietic şi faţă de cei care i-au înrobit atâţia ani;
- după o pauză de un an, am revăzut marea. Iar frumuseţea vacanţei nu s-a datorat doar mării
- am fost pentru prima dată în Deltă. Mulţumesc revistei NATURA
- m-am înscris la master. Să vedem cât de încântată voi fi de faptul acesta după prima sesiune
