Ieri, alături de alţi 5 bloggeri, am participat la un offline cu senatorul Viorel Badea. De ceva timp, acesta şi-a deschis un birou la Chişinău într-o clădire istorică, chiar în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare.
E primul offline cu un politician la care particip de când sunt la Chişinău. De data această am dorit să merg pentru că îl cunosc pe domnul Badea de mai mult de trei ani şi eram curioasă ce zice dânsul despre shimbările politice de la Bucureşti, mai ales că citisem anterior că pleacă de la PDL la PNL. Read the rest of this entry »
Zilele trecute am fost la penitenciarul nr. 15 din orăşelul Cricova. Nu am fost dusă acolo de una singură. Şi nici cu forţa. Am fost alături de un grup de bloggeri, fiind ghidaţi de Cristina Mîţu, PR în cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare, Veaceslav Ceban, şeful departamentului şi Ministrul Justiţiei (totodată şi blogger), Oleg Efrim.
Cum e la închisoare? Mai bine decât mă aşteptam. Totuşi, mai bine să nu calci pragul unei asemenea instituţii în altă calitate decât cea de vizitator. Mai jos câteva poze şi impresii. Un reportaj foto mai amplu găsiţi aici.
A înflorit liliacul. Printre sârma ghimpată…
Astăzi mi-am petrecut după-amiaza în Parcul Valea Morilor (încercând să mă bucur de aerul curat dintr-un parc aproape murdar). Şi dacă tot eram prin zonă, am zis că trebuie să trec şi pe la Moldexpo, să-l văd pe Lenin (gândindu-mă în sinea mea că ar putea să dispară de-acolo cât de curând, şi-ar trebui să-mi iau “adio” 
). Eram curioasă dacă după toată povestea de astăzi, voi mai găsi pe cineva în preajma monumentului.
Am dat de un grup de tineri, probabil majoritatea dintre ei participaseră dimineaţă la salvarea lui Lenin. Vorbeau despre ce se poate întâmpla dacă dispare acest monument şi, mai grav, ce se poate întâmpla cu Republica Moldova dacă vor dispărea toate monumentele lui Vladimir Ilici. Vai, “vor rămâne moldovenii fără istorie, ce vor vedea copii noştri”. Mă uitam la ei şi nu înţelegeam cum să-i privesc, cu dispreţ sau cu compasiune. Read the rest of this entry »
În urmă cu patru ani mi-am făcut primul blog. Aveam 18 ani şi pe-atunci credeam că nu există un lucru mai nemapoimenit decât să ai o pagină de Internet, unde să fii propriul stăpân şi care să poată fi accesată din orice colţ al lumii. Postam câte 2-3 articole pe săptămână, care semănau mai mult a compuneri de gimnaziu şi mă bucuram ca un copil pentru fiecare vizitator şi pentru fiecare comentariu.
Pe-atunci, în 2008, în Republica Moldova erau sub 100 de bloguri, dintre care mai puţin de 30 active. Cu patru ani în urmă, articolele care apăreau pe bloguri nu erau preluate (doar de Unimedia – uneori), bloggerii nu erau invitaţi la emisiuni şi nici la offline-uri.
De vreo doi ani am cam neglijat blogul. Recunosc, îmi pare rău. Din comoditate. Zic ce am de zis pe Facebook sau Twitter, iar pe blog revin din Crăciun în Paşte şi-atunci fiind conştientă că nu voi avea mai mult de 100 de cititori.
Mă bucur totuşi că bloggerii anului 2012 sunt luaţi în serios. Pentru că, între timp, numărul blogurilor moldoveneşti s-a mărit considerabil, iar odată cu asta a crescut şi calitatea şi diversitatea lor. Sau, poate, cum zice Eugen, blogosfera moldovenească e tratată cu importanţă pentru că mass media de la noi şchiopătează şi e puţin credibilă (articolul lui Dragoş de ieri spune totul). Read the rest of this entry »
Niciodată n-am fost adepta românismului de paradă. Cu doi ani urmă, pe acest blog, mă certam cu organizatorii marşurilor uioniste, încercând să le explic de ce nu e bine să mergi prin Chişinău sau Bălţi ziua în amiaza mare şi să strigi pe stradă că “Basarabia e România”. Atunci doream să le explic cu tot dinadinsul că nu e cazul să strigi “UNIRE” într-un oraş unde nu mai mult de 5% din populaţie vrea asta, iar trecătorii se uită cu teamă la “imperialiştii români” veniţi să le fure statalitatea, integritatea şi suveranitatea preţioasă.
Le sugeram atunci să vină cu acţiuni mai pragmatice, să aştepte ca societatea din Republica Moldova să fie pregătită să primească aceste mesaje. Ieri, fiind la Marşul Unirii din Chişinău (deşi doar în calitate de reporter), m-am bucurat în sinea mea că aceşti tineri n-au aşteptat ca societatea noastră să fie pregătită, dar au pregătit-o ei.
Dacă acum doi ani, la acţiuni unioniste în Chişinău vedeai o sută sau două de oameni, ieri, în centrul Chişinăului am văzut câteva mii de persoane intonând melodii patriotice. Atât de frumos! Read the rest of this entry »
De multe ori nici nu ne dăm seama cât de mult intră unele produse, devenite branduri, în viaţa noastră. Deşi m-am mutat în Chişinău de mai mult de două luni, totdeauna când trec prin magazin, mă opresc la raftul cu apă minerală „Dorna” şi „Bucovina”. Şi nu pentru că apa „Dorna” sau „Bucovina” ar fi net superioară celei de la „Gura Căinarului” sau „Varniţa”, dar pentru că e produsă în judeţul Suceava, iar când trec pe lângă rafturi şi văd aceste denumiri, le dau prioritate. Sticlele acestea albastre îmi reamintesc de cei peste trei ani petrecuţi în Suceava. Poate pare banal, dar aceste sticle albastre de „Dorna” şi „Bucovina” pe care le întâlnesc în magazinele din Chişinău mi-aduc aminte şi de oamenii dragi care au rămas în Suceava, cu care am împărţit de multe ori şi sticla de apă.
Din acelaşi motiv am tot cărat de-acasă, în anii de studenţie, conserve, dulciuri, vin şi sucuri, deşi eram conştientă că produsele similare în România erau mai ieftine. Produsele „made in Moldova” erau pentru mine mai multe decât simple produse, fiind obişnuită să le consum de mică. Poate nu sunt cele mai bune din lume, dar tot timul am susţinut ideea că trebuie să promovăm produsele autohtone. E un fel de datorie cetăţenească, dacă vreţi, faţă de puţinii producători autohtoni care au mai rămas în Republica Moldova. Read the rest of this entry »
După o pauză de aproape două luni, în weekend-ul acesta am reuşit să ajung la teatru. Şi poate nici acum nu mergeam dacă nu ştiam că la Satiricus se joacă „Ţara aceasta a uitat de noi…”, după Constantin Cheianu. Am auzit mai multe despre piesa această şi am zis că trebuie s-o văd, mai ales că peste o lună se împlinesc 20 de ani de la începutul războiului din Transnistria. După spectacol mi-am dat seama că la piesa aceasta trebuie aduşi forţat demnitarii noştri, în special politicienii care folosesc expresia „soluţionarea diferendumului transnistrean” de zece ori pe zi, cei care lucrează pe la birouri de reintegrare, dar care n-au fost niciodată în stânga Nistrului măcar să-i întrebe pe oamenii de-acolo de sănătate.
Piesa prezintă drama combatanţilor războiului de pe Nistru din 1992. Este atât de dinamică, iar jocurile de lumini, împuşcăturile sunt atât de reale, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul acţiunii.
Spectacolul arată simultat evenimentele din 92, şi anume un grup de combatanţi moldoveni care au ocupat o clădire de la periferia oraşului Tighina şi evenimentele din 2000, când foştii combatanţi au ocupat clădirea proaspăt construită în centrul Chişinăului pentru parlamentari. Pe fundal sunt prezentate imagini video din 92, dar şi din 2000, la trecerea dintre ani, când mii de oameni sărbătoreau în PMAN intrarea într-un nou mileniu, în timp de combatanţii aşteptau în clădirea locuită abuziv verdictul preşedintelui. Read the rest of this entry »
Așa cum am făcut și anul trecut, încerc să recapitulez pe blog și să trec în revistă cele mai interesante evenimente ce s-au scurs în 2011. Nu pot să-mi dau seama cât de reușit și productiv a fost pentru mine anul ce-a trecut, dar cu siguranță am motive pentru care trebuie să-i zic “mulțumesc” lui 2011.
Mulţumesc lui 2011 pentru că:
- mi-a oferit ocazia să fac fericit un om. Parţial, dar cred că mi-a reuşit
- am terminat cu bine facultatea. M-am ales cu o foaie A4 pe care scria “licenţiat în Comunicare şi Relaţii Publice”. Diploma, dacă voi avea nevoie de ea, va trebui s-o caut la anul la Bucureşti. Nu ştiu de ce, dar simt că va sta mult timp acolo )
- am vizitat Lituania şi am văzut cu ochii mei unde puteau ajunge moldovenii dacă aveau prin ’90 mai mult sânge în coaie. Şi nu e vorba de UE, chiar nu mi se pare Uniunea Europeană cel mai atractiv şi nemaipomenit lucru din lume, e vorba de demnitatea naţională ce au lituanienii, atitutinea lor faţă de regimul sovietic şi faţă de cei care i-au înrobit atâţia ani;
- după o pauză de un an, am revăzut marea. Iar frumuseţea vacanţei nu s-a datorat doar mării
- am fost pentru prima dată în Deltă. Mulţumesc revistei NATURA
- m-am înscris la master. Să vedem cât de încântată voi fi de faptul acesta după prima sesiune
Tudor Gheorghe mi-e atât de drag, încât nici nu ştiu cu ce să încep acest articol. Auzisem fragmente din melodiile sale cu mulţi ani în urma, pe vremurile când bunica asculta Radio Iaşi, să-i ţină de urât când trebăluia prin casă. L-am descoperit acum vreo trei ani în urmă şi de-atunci nu trece zi să nu ascult măcar o melodie din repertoriul său
Un artist desăvârşit. Tot timpul am rămas uimită de felul cum ştie să-şi “dreseze” publicul. Doar la concertele sale am văzut sute de oameni stând aproape nemişcaţi, înmărmuriţi, cu privirea fixă la ochii blajini şi mustaţa de haiduc bătrân de pe scenă. Are un mod uimitor de a împleti versurile cu muzica, muzica cu glumele, apoi le inversează şi nu te lasă nici pe o clipă să te gândeşti la altceva. La concertele sale dispar biletele cu cel puţin trei săptămâni înainte. La ultimul concert la care am fost, la intrare era un domn foarte disperat care întreba pe toată lumea: “nu aveţi un bilet în plus? vi-l plătesc dublu sau triplu”. Eu una n-am mai văzut aşa ceva. Nu mai zic cum arată sălile în timpul concertelor sale. Cel puţin la Suceava, la toate concertele la care am fost, pe lângă cele 700 de scaune, mai erau vreo 100 de oameni care au venit cu scaunele lor sau care au stat pe scări sau în picioare timp de 3 ore. Read the rest of this entry »
În Republica Moldova sunt mai multe voci care trâmbiţează sus şi tare că aici se vorbeşte limba moldovenească, care ar fi diferită de limba română vorbită în actualele graniţe ale României. Ba mai mult, aceşti editează şi reeditează dicţionare prin care doresc să demonstreze ştiinţific acest fapt.
Probabil aceste voci s-ar bucura enorm dacă ar citi titlul acestui articol. Dar trebuie să-i întristez, în R.Moldova nici măcar moldoveneşte nu se vorbeşte. Mi-ar plăcea şi-mi doresc din tot sufletul ca aici să se vorbească în graiul moldovenesc curat, grai pe care îl întâlneşti la Botoşani, Vaslui, Iaşi sau Suceava. Dar nu e aşa. Avem acelaşi fel de a vorbi, aceleaşi regionalisme, acelaşi accent, doar că basarabenii folosesc şi o mulţime de rusisme sau cuvinte ruseşti adaptate forţat. Înţeleg că limba română în Basarabia a suferit schimbări în timpul ocupaţiei ruse, dar acum, acum cine ne obligă să folosim cuvinte ruseşti sau adaptări gen “polucească” sau “razbirească”. Au intrat în uz, ştiu, dar e timpul să scăpăm de ele. Read the rest of this entry »
Totdeauna bunicii au însemnat pentru mine mai multe decât “părinţii mamei mele”. Pentru că m-au învăţat să scriu, să citesc, pentru că m-au ajutat ori de câte ori am avut nevoie, pentru că atunci când mă gândesc la acel “acasă” îmi apare în faţă imaginea bunelului care mă aşteaptă la poartă, el, cel care pune deoparte cele mai de seamă bunătăţuri din grădina să mi le dea când vin pe la ei, iar dacă trec luni întregi şi eu nu mai ajung să mă bucur de ele, le schimbă şi iar mă aşteaptă, pentru că mă sună exact atunci când mă simt mai prost şi mă face să plâng de dor, apoi să râd ascultându-i povestirile, pentru că atunci când mă sună niciodată nu se gândeşte la câte minute va consuma şi cât va trebui să plătească (aşa cum fac eu, recunosc), pentru că mă iubesc ambii necondiţionat şi mi-au demonstrat-o de nenumărate ori.
Azi e o zi specială pentru ei. În R.Moldova Ziua Internaţională a Educaţiei e mai mult decât o sărbătoare. Ştiu sigur că dacă aş merge acum la ei, aş găsi pe masă mai multe buchete de flori primite de la foştii elevi. De ce printre acele buchete nu e şi unul din partea mea? De ce tot timpul justificăm egoismul nostru cu lipsa timpului sau banilor? Sau de ce considerăm că dacă am trimis un sms cu câteva cuvinte de felicitare ne-am făcut datoria şi putem sta liniştiţi şi să ne vedem de-ale noastre? De ce ei au găsit timp, răbdare şi dragoste pentru sutele de elevi pe care i-au educat timp de 40 de ani, au avut şi au timp pentru copii şi nepoţi, iar noi niciodată nu găsim? Read the rest of this entry »
Basarabenii tot timpul au avut probleme cu actele. Generaţii născute în contexte istorice diferite: bunei născuţi în România Mare, părinţi născuţi în URSS, copii născuţi în Republica Moldova, acte scrise, transcrise în diferite limbi, multe nume şi prenume schimonosite la traducere. Aşa au ajuns mulţi moldoveni să facă zeci de drumuri şi să piardă ore întregi pe la uşile instituţiilor pentru a repara scăpările şi greşelile făcute (uneori intenţionat) de fostele autorităţi.
Anul trecut am avut o experienţă de asta, aproape traumatizatoare. Am pierdut o săptămână din viaţa mea şi aproape 2 mii de lei pentru un nenorocit de “u” (în diferite acte taică’meu era scris diferit – Valeri/Valeriu). Merg la Căuşeni, stau la coadă ore întregi, îmi zic că arhiva nu e la ei şi mă trimit la Varniţa. Stau la coadă şi la Varniţa, cei de acolo îmi zic că arhiva cu cei născuţi în oraşul Bender până în ’92 a fost transferată la Chişinău. Deja 2 zile pierdute. Merg în Chişinău, am aşteptat 2 zile ca să dau cererea de transcriere a certificatului de naştere. Nervi, timp şi bani pierduţi. Nu cred că găseşti un spaţiu în R.Moldova unde să fie atâta lume nemulţumită, frustrată şi revoltată în acelaşi loc. Fiecare cu problemele sale, că i-au greşit numele, prenumele, i-au indicat greşit etnia etc. etc.
După ce mi-am rezolvat eu toate problemele, aflu că există un serviciu online care te scuteşte de nervi, drumuri şi bani. L-am testat personal, am dat comandă de câteva acte pentru o rudă …funcţiona Foarte simplu am comandat actele de care aveam nevoie, am plătit, iar peste 2 săptămâni le-am ridicat de la cel mai apropiat oficiu poştal. Azi am vrut să procedez la fel ( pentru sor’mea care şi-a pierdut certificatul de naştere), dar …surpriză, am fost întâmpinată de mesajul “vă informăm despre suspendarea primirii cererilor” (din imagine).
Normal, e mai uşor să laşi oamenii stea zile întregi pe la uşi decât să angajezi câţiva oameni care să prelucreze toate cererile.
De râsul găinilor.
Am citit nu o dată că femeile au fantezii erotice cu barbaţi în uniformă. Am văzut, de asemenea, nu o singură dată filme americane unde bărbaţii în uniformă reprizintă curaj, bărbăţie, siguranţă şi putere, un Făt – Frumos, un erou al zilelor noastre care te poate salva oricând şi oriunde. Ei bine, poate poliţiştii şi oamenii legii din SUA sunt altfel, dar eu una niciodată n-am întors capul pe stradă după un poliţist sau soldat din R.Moldova.
În primul rând nu văd de ce un stat ca R.Moldova ar avea nevoie de armată obligatorie, care pe lângă faptul că suge de la stat o grămadă de bani, este şi o formă modernă de sclavagism. Fac armata (pentru că sunt obligaţi s-o facă) cei care n-au posibilitatea sau nu vor să urmeze o facultate, de cele mai multe ori sunt tineri din familii cu posibilităţi materiale reduse. Tu, tânăr de 18-20 de ani, în loc să fii lăsat să munceşti, din datorie pentru ţara ta eşti închis într-o colivie, hrănit ştim noi cu ce, iar dacă nu eşti prea norocos - şi bătut (ştim cu toţii cazuri de acestea). Şi dacă-mi reproşaţi că n-am dreptate şi că doar armata te face bărbat, o faceţi doar pentru că n-aţi avut prieteni sau rude care au făcut recent sau fac acum armata în R.Moldova. Da, erau frumoase scenele din filmele sovietice cu soldaţii plângând de dorul mamelor la poarta unităţii, cu iubita care îşi aştepta ursitul 2 ani, iar apoi se căsătoreau şi aveau 2 copii frumoşi. Dar suntem în 2011, poate ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ. Read the rest of this entry »
Al doilea an consecutiv, revista “VIP magazin” încearcă să desemneze politicianul, femeia, managerul, artistul, businessmanul, faţa TV, liderul de opinie, descoperirea, rebelul şi bloggerul anului din Republica Moldova. Am prezentat şi anul trecut pe blog topul personal, asta voi încerca să fac şi acum. Noutatea ediţiei de anul acesta e că i-au nominalizat şi pe bloggeri, ceea ce face competiţia şi mai frumoasă Ca şi anul trecut la mai multe nominalizări au rămas în afară persoane care ar fi trebuit să fie acolo, dar nu putem vorbi de obiectivitate în cazul unor asemenea concursuri.
Deci, persoanele anului 2011 (din lista propusă de VIP magazin) în viziunea mea: Read the rest of this entry »
Ultimile ecouri